fbpx

Drumul spre Bruxelles începe cu primul pas

10 zile, 18 orașe, 240 de ore, 2867 km parcurși și peste 25 de întâlniri au reprezentat primul pas spre Bruxelles, o călătorie la care nu am pornit singur, ci împreună cu dvs.

De-a lungul acestor zile am întâlnit oameni și români deosebiți, dornici să-și promoveze principiile și valorile morale în forurile europene, lucru care mi-a întărit convingerea că am făcut cea mai bună alegere anunțându-mi candidatura independentă. România și valorile intrinseci ale românilor au de câștigat când aleg să nu rămână tăcuți, resemnați sau înfrânți.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care și-au dedicat din timpul personal pentru a organiza și participa la întâlnirile unde mi-am prezentat candidatura și unde fiecare participant a avut ocazia să-și exprime preocupările, gândurile și entuziasmul pentru valorile morale ale Europei și față de implicarea noastră în instituțiile politice europene.

Clip video din campania de informare:

La fiecare întâlnire am subliniat importanța alegerilor europarlamentare și nevoia ca în Parlamentul European să existe voci puternice care să susțină și să promoveze valorile fondatoare ale Europei, valori în lipsa cărora corupția, depravarea morală și economică prosperă, înăbușind libertățile individuale are fiecărui român, cetățean european.

Europa are nevoie de o renaștere a valorilor morale! Nu voi înceta să lupt pentru acest deziderat, așa cum o fac de peste 12 ani prin acțiuni juridice în forurile europene, românești, în sprijinul familiei, libertății religioase și de expresie – de aceea cred că este timpul ca unul din rândurile noastre să obțină poziția europeană care îi va oferi o gamă largă de instrumente pentru a susține, promova și întări valorile sănătoase și prospere ale societății.

În luna februarie vom continua campania noastră de informare și numărului mare de voluntari și susținători se vor adăuga mulți alții. În scurt timp vom publica orașele și locațiile unde vom organiza noi întâlniri cu cetățenii României, unde vă invităm să participați.

Mesaj de susținere:

Vă solicit sprijinul pentru strângerea a peste 100.000 de semnături valabile pentru a-mi depune oficial candidatura la alegerile europarlamentare, conform legii. În perioada 23-25 februarie va începe oficial campania de strângere de semnături, care va dura 30 de zile, perioadă în care vom pune la dispoziție formulare pentru semnături online și în format fizic. În acest sens, ne puteți contacta la adresele de email contact@costea-parlamentuleuropean.ro / secretariat.petercostea@gmail.com și la numerele de telefon +40 759 584 511 / +40 726 199 139. Mulțumim tuturor celor care până în prezent ne-au scris și doresc să sprijine candidatura noastră.

Cu apreciere,

Peter Costea

Candidat Independent pentru Parlamentul European

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *