fbpx

Beiușul da, Aradul nu!

 

Suntem gata să demarăm campania electorală și suntem încântați să vă comunicăm că în diferite orașe din România ni s-au aprobat cererile de amplasare de corturi de campanie prin intermediul cărora să distribuim materiale de campanie.

Din nefericire există și excepții, ceea ce denotă o confuzie birocratică și necesitatea perfecționării democrației române și a statului de drept.

Beiușul ne-a aprobat amplasarea cortului fără probleme. Din nefericire, Aradul nu. În ultimele două zile am solicitat o explicație din partea autorităților, fără însă a primi un răspuns. Ni s-a comunicat să revenim după data de 5 mai. Ni s-a spus, de asemenea, că o explicație scrisă a fost trimisă prin poștă, dar nici după o săptămână aceasta încă nu a ajuns.

Îi rog pe arădeni să nu-și uite arădeanul care candidează la europarlamentare, adică pe dl Peter Costea. Dacă nu vom reuși să amplasăm un cort de campanie la Arad, vom folosi voluntari care să distribuie materiale de campanie prin oraș, sperăm, fără a întâmpina probleme.

De asemenea, îmi îndemn arădenii să viziteze site-ul meu de campanie https://costea-parlamentuleuropean.ro/, să afle ce mă recomandă pentru Parlamentul European și să voteze poziția 16 pe buletinul de vot, adică Peter Costea.

Vă mulțumesc

 

Summary
Article Name
Beiușul da, Aradul nu!
Description
Suntem gata să demarăm campania electorală și suntem încântați să vă comunicăm că în diferite orașe din România ni s-au aprobat cererile de amplasare de corturi de campanie prin intermediul cărora să distribuim materiale de campanie. Din nefericire există și excepții, ceea ce denotă o confuzie birocratică și necesitatea perfecționării democrației române și a statului de drept. Beiușul ne-a aprobat amplasarea cortului fără probleme. Din nefericire, Aradul nu. În ultimele două zile am solicitat o explicație din partea autorităților, fără însă a primi un răspuns. Ni s-a comunicat să revenim după data de 5 mai. Ni s-a spus, de asemenea, că o explicație scrisă a fost trimisă prin poștă, dar nici după o săptămână aceasta încă nu a ajuns.
Author