fbpx

Ducem Botoșaniul la Bruxelles!

 

Prietenii își duc prietenii la Bruxelles! Ducem Botoșaniul la Bruxelles! Împreună cu Valea Jiului, Huedinul, Râmnicul Vâlcea, Brașovul, Sibiul, Oradea, Aradul și toate celelalte! Adică întreaga Românie!

Nu putem uita că in zilele dificile când ne strângeam semnăturile, prietenii noștri din județul Botoșani ne-au dat 5000 de semnături. Un număr mare. Sperăm ca acest număr să se tripleze în voturi într-o lună! Vă mulțumim!

În 2014, Botoșaniul mi-a acordat 755 de voturi. De data asta nădăjduim la mult mai multe. De ce? Pentru că gândim la fel, avem aceleași valori și avem aceeași viziune pentru România și Europa: Renașterea Morală.

Ce înseamnă a duce Botoșaniul la Bruxelles? A face exact ceea ce un sistem democratic e desemnat să facă: politicul să audă și să asculte de glasul și voința cetățenilor.

Din 2007 și până acum Bruxellesul ne-a dictat ce să facem, cum să gândim, ce putem zice, ce nu putem zice, cum să ne educăm copiii, „valorile” pe care trebuie să le îmbrățișăm. Lista lucrurilor impuse ori interzise nouă e practic interminabilă. Iar cei pe care i-am votat până acum în Parlamentul European și-au scos pălăria, și-au plecat capul și au impus botoșănenilor și românilor viziunea seculară a Bruxellesului fără să ne întrebe dacă suntem de acord cu ea sau nu. Acest comportament e incompatibil cu democrația.

E vremea ca lucrurile să se schimbe. Nu vom aduce Bruxellesul la Botoșani, ci vom duce Botoșaniul și România la Bruxelles.

E vremea ca valorile botoșănenilor, care sunt valorile tuturor românilor – adică devotamentul față de familie, Dumnezeu și glie – să fie distinct și elocvent auzite în Parlamentul European. E vremea ca Bruxellesul să nu ne mai dicteze cum să gândim sau ce „valori” avem voie să practicam. E vremea să nu mai trimitem acolo partide politice ori candidați care nu ne împărtășesc valorile ori partide politice și candidați pentru care valorile noastre dătătoare de viață sunt irelevante.

Peter Costea

Summary
Article Name
Ducem Botoșaniul la Bruxelles!
Description
Prietenii își duc prietenii la Bruxelles! Ducem Botoșaniul la Bruxelles! Împreună cu Valea Jiului, Huedinul, Râmnicul Vâlcea, Brașovul, Sibiul, Oradea, Aradul și toate celelalte! Adică întreaga Românie! Nu putem uita că in zilele dificile când ne strângeam semnăturile, prietenii noștri din județul Botoșani ne-au dat 5000 de semnături. Un număr mare. Sperăm ca acest număr să se tripleze în voturi într-o lună! Vă mulțumim!
Author