Dorim un om din afară!
Acestea au fost cuvintele care mi-au rămas în minte și care au rezonat multă vreme după ce mi-au fost spuse mie direct acum câteva săptămâni de un cetățean din estul României. Dânsul m-a contactat să-mi spună că, împreună cu cetățenii din orașul lui căutau o persoană pe care să o sprijine la europarlamentare. Au hotărât să mă sprijine pe mine. Mulțumesc acestui domn și cetățenilor din comunitatea lui care mi-au acordat încrederea și onoarea de a fi candidatul lor favorit la europarlamentare.
Îndrăznesc să spun că nu vor fi dezamăgiți.
Motivul principal pentru care distinsul domn și prietenii lui au decis să mă sprijine a fost exprimat în următoarele cuvinte: „Căutăm un om din afară”. Adică din afara sistemului politic corupt al României, din afara partidelor politice, din afara certurilor între partide și politicieni, din afara alianțelor politice, detașat de mediocritatea, banalitățile și infantilitățile mediului politic din România.
În plus, căutau un om „din afară”, adică educat și format profesional într-o democrație autentică, un om al legii care cunoaște cum funcționează (sau ar trebui să funcționeze) un stat de drept bazat pe domnia și supremația legii.
Îmi exprim din nou recunoștința față de acest domn și de comunitatea lui care mă sprijină. Le mulțumesc și pentru sprijinul la campania de strâns semnături.
Sper ca acest mesaj să vă inspire pe toți și să vă încurajeze la și mai multe eforturi pentru a dubla numărul semnăturile cerute de lege: nu 100.000, ci 200.000.
Continuați să descărcați formularele pentru semnături aici, ghidul semnatarului aici și lista centrelor de colectare aici.
NOTĂ: După cum știți, candidez la alegerile europarlamentare din mai 2019. Comentariile pe care le postez periodic sunt desemnate să vă faciliteze cunoașterea candidatului. Candidatura mea este independentă. Nu pot ajunge în Parlamentul European și nici nu pot promova această viziune, cu care agreează milioane de europeni, fără ajutorul vostru. Vă invit, deci, să accesați situl meu electronic pentru a afla mai multe detalii despre candidatura mea, ce mă califică sa vă reprezint, ce mă motivează să vă reprezint, și mai ales ce puteți face fiecare dintre voi să asigurați că ajung în Parlamentul European unde să ne aducem contribuția la reînnoirea spirituală și valorică a Europei. Siteul meu electoral poate fi vizitat la www.costea-parlamentuleuropean.ro
Peter Costea