fbpx

Haideți să contribuim mai mult la creșterea spirituală a copiilor în 2024

Cea mai mare și de valoare investiție pe care o pot face părinții în copiii lor este să îi îndrume spre Dumnezeu. Cea mai mare și de valoare investiție pe care creștinii o pot face în copii este să pună în ei valorile creștine.

Aceste investiții nu sunt niște subiecte abstracte ori de discuții generale, ci imperative pe care ni le asumăm ca cetățeni creștini ai cetății. Ele ne aparțin nouă tuturor, cu mic, cu mare.

Creștinismul nu se moștenește, ci se propovăduiește, iar identitatea creștină vine prin instruire. Aceste trei simple concluzii sunt explicate aprofundat și constituie obiectivul cărții tocmai publicate de George Barna, Raising Spiritual Champions: Nurturing Your Child’s Heart, Mind, and Soul / Creșterea campionilor spirituali: hrănirea inimii, minții și sufletului copilului tău.

Cu mult interes și plăcere lecturez carte în aceste zile de sfârșit de an.

Creștin practicant, George Barna a fost, vreme de mulți ani, un pollster care a avut propria lui firmă de sondaje de opinie și studii sociologice. Curiozitatea lui intelectuală a fost să afle cum gândește vastul grup de creștini americani, cu precădere cei de proveniență evanghelică. Accentul a fost mai mult pe aspectele sociale și politice, dar și, simplu vorbind, doctrinele esențiale ale creștinismului. Subiectele au fost diverse, de la avort, de exemplu, la credința în existența ori absența Iadului.

Metodologia lui Barna a evoluat în timp. La începutul carierei, sondajele erau făcute mai mult în persoană. Barna și angajații lui vizitau comunități creștine în diferite arii geografice și solicitau participanților să completeze manual chestionare pe hârtie. Răspunsurile erau centralizate, iar apoi procesate, iar rezultatele publicate sub formă de studii.

De la metodele clasice de investigare, Barna și-a extins interesul prin intermediul tehnologiei, ajungând în final să cuprindă subiecte mai vaste, mai diverse și mai fierbinți, pe eșantioane de respondenți de mii de persoane ori chiar zeci de mii. În 2006, Barna și-a vândut firma, dar a continuat să fie unul dintre cei mai influenți și de încredere pollsters din Statele Unite, la același nivel cu Gallup și Pew Research, cea din urma firmă fiind tot o agenție de sondaje de opinie creștină, dar cu orizonturi globale.

De-a lungul zecilor de ani în care s-a interesat de modul în care gândesc creștinii privind credința, viața socială și politicul, Barna a observat o scădere treptată, dar palpabilă a ceea ce sociologii creștini numesc the Biblical Worldview.

Prin Biblical Worldview se înțelege măsura în care perspectiva unui creștin privind anumite aspecte sociale ori politice este dată de Scriptură ori de lumea seculară. Un exemplu simplu este avortul. Dacă poziția unui creștin este influențată de Biblie privind avortul, înseamnă că deține o perspectivă biblică privind subiectul. Iar dacă poziția lui e formată de criterii nebiblice, perspectiva este una nebiblică.

Gândul principal cu care Barna își deschide cartea tocmai publicată este regretul lui că nu a investit mai mult în copii și în generația tânără pentru a-i instrui în creștinism și valorile creștine. Pentru a pune în ei o perspectivă creștină asupra societății. Privind în urmă, Barna observă că în multa lui muncă printre creștini a descoperit o lipsă de interes de partea multor părinți de a pune în copii o perspectivă creștină asupra vieții și societății. Munca aceasta esențială și serioasă o lasă pe seama pastorilor ori a celor plătiți să o facă.

Alătură-te Alianței Renașterea Națională!
aliantarenastereanationala.ro