Haideți să schimbăm România. Cum? Abandonând partidele politice

Haideți să schimbăm România. Cum? Abandonând partidele politice

 

Ne cunoaștem de ceva timp și știți că articolele noastre nu pledează de obicei împotriva partidelor politice, oricare are fi ele, sau împotriva unor persoane publice. Combatem, însă, pozițiile anti-valori ale partidelor, instituțiilor și persoanelor care le împărtășesc.

Tema de astăzi se încadrează în această poziție a bunului simț și în același spirit credem că trebuie să vă spunem direct: Abandonați partidele politice, pentru că ele deja ne-au abandonat pe noi!

Facem această afirmație strict din punct de vedere al valorilor. Din 2005, când am fondat împreună mișcarea pro-familie din România, partidele politice nu au făcut aproape nimic pentru noi, ne-au promis câte ceva din când în când, fără să se țină de promisiuni.

Referendumul pentru familie este un exemplu clar. Nu numai că partidele politice ne-au promis sprijin înainte de referendum, dar pe parcursul procesului nu și-au ținut cuvântul, iar unele chiar ne-au stat împotrivă, boicotând și încurajând românii să boicoteze cel mai important referendum din istoria României si care privea cea mai importantă instituție socială a umanității: Familia!

Personal nu pot rămâne indiferent la acest exemplu clasic de atac al clasei politice din România împotriva milioanelor de români de bună credință, dar mai ales la adresa democrației române și a Constituției. O spun din nou, cu un oarecare resentiment, că românii ar trebui să abandoneze partidele politice așa cum și ele au făcut-o în nenumărate rânduri.

Lipsa de transparență a partidelor politice impune, deci, o detașare, cel puțin, atunci când e vorba de valorile electoratului creștin sau pro valori. Singura pârghie constituțională pe care creștinii o au pentru a pune în parlament o platformă autentic creștină este candidatura independentă.

Asta se aplică în mod special Parlamentului European, unde doar vocea independentă poate transmite mesajul pro-valori al comunității creștine din România. Este vremea să ne gândim cât se poate de serios la a transforma România dintr-o „democrație” a partidelor politice, într-o democrație a cetățenilor care votează in forurile de conducere cetățeni și nu partide politice.

Mă numesc Peter Costea, candidat independent la europarlamentare, vă rog să mă votați. Votați poziția 16.