Islamizarea europei

Dl Orion mi-a mai pus o întrebare la care răspund pentru că e relevantă, și anume islamizarea Europei. Îmi dau seama tot mai mult că cei care îmi urmăresc campania la europarlamentare nu cunosc multe despre Alianța Familiilor din Romania. Prin canalele mediatice AFR am postat sute de comentarii din 2009 încoace, printre ele o mulțime de comentarii privind islamizarea Europei. Vă ofer un link al unui material postat în august 2017 care dovedește de la sine ca islamizarea Europei nu este un obiectiv cu care sunt de acord.

Dimpotrivă.

Romania și-a făcut datoria fată de civilizația europeana vreme de 500 de ani (jumătate de mileniu!) să prevină islamizarea Europei. Ar fi culmea ca astăzi România să-și deschidă granițele și să permită colonizarea tării cu musulmani. Sunt categoric împotrivă.  Nu agreez cu politica Uniunii Europene care vrea sa constrângă Romania și țările membre sa accepte cote de musulmani. Migrația musulmană din 2015 a fost o problema generată de Germania și dna. Merkel. Nu e just ca o tară din UE sa cauzeze probleme extreme pentru întreaga Uniune Europeană si apoi sa solicite, în numele “solidarității europene”, ca celelalte tari să poarte consecințele.

Sunt de asemenea, și am fost, împotriva construcției Marii Moschei planificate în București.

Acum 1 an sau cam așa ceva, în urma Cazului Bodnariu, am primit un email și apoi un telefon din partea unui cetățean din Romania solicitându-mi sprijinul pentru prevenirea construcției moscheii. Am simpatizat cu domnul care m-a contactat dar, așa cum repet aproape in fiecare zi, e aproape imposibil pentru cineva care lupta din afara sa va facă cunoscute doleanțele in interiorul sistemului. De aceea sper, din nou, ca mă veți vota să vă pot ajuta.”