Prietenii își duc prietenii la Bruxelles! Ducem Botoșaniul la Bruxelles! Împreună cu Valea Jiului, Huedinul, Râmnicul Vâlcea, Brașovul, Sibiul, Oradea, Aradul și toate celelalte! Adică întreaga Românie!
Nu putem uita că in zilele dificile când ne strângeam semnăturile, prietenii noștri din județul Botoșani ne-au dat 5000 de semnături. Un număr mare. Sperăm ca acest număr să se tripleze în voturi într-o lună! Vă mulțumim!
Tag Archives: independent
Suntem gata să demarăm campania electorală și suntem încântați să vă comunicăm că în diferite orașe din România ni s-au aprobat cererile de amplasare de corturi de campanie prin intermediul cărora să distribuim materiale de campanie.
Din nefericire există și excepții, ceea ce denotă o confuzie birocratică și necesitatea perfecționării democrației române și a statului de drept.
Beiușul ne-a aprobat amplasarea cortului fără probleme. Din nefericire, Aradul nu. În ultimele două zile am solicitat o explicație din partea autorităților, fără însă a primi un răspuns. Ni s-a comunicat să revenim după data de 5 mai. Ni s-a spus, de asemenea, că o explicație scrisă a fost trimisă prin poștă, dar nici după o săptămână aceasta încă nu a ajuns.
Pe 27 aprilie începe oficial campania electorala. Vă scriu acest mesaj pentru a vă solicita tot sprijinul și pentru a vă încuraja. Vremea descurajării și a dezamăgirilor a trecut. Pesimismul nu-i stă bine unui creștin, mai ales având în mintea noastră cuvintele eterne „îndrăzniți”, „nu vă fie teamă” și alte maxime similare!
Alegerile precedente ne-au dezamăgit, cei care au pretins că ne doresc binele au făcut exact inversul, referendumul a fost boicotat și pentru o vreme am fost cu toții descurajați.
Cred că sunteți în asentimentul meu că e vremea să lăsăm în urmă amintirile înfrângerilor trecute. Avem încă o șansă să învingem. Și vom învinge dacă vom fi uniți și nu ne vom lăsa amăgiți de vocile străine care caută subminarea campaniei noastre.
Urmărim îndeaproape afirmațiile și promisiunile partidelor politice și ale celorlalți candidați. Majoritatea dintre ei fac promisiuni pe care nu le vor putea ține, știind, de fapt, că nu le vor putea ține.
Campania mea nu procedează așa. Noi nu promitem pensii, fonduri europene, autostrăzi, salarii mai mari, spitale sau lucruri ca acestea, pentru că nu vi le putem da. Nici un candidat și nici un partid politic nu vi le pot da. Aceste lucruri nu sunt de competența Parlamentului European și, în consecință, nici Parlamentul European nu le poate da.
Toate aceste lucruri, însă, sunt importante. Dar ele țin de politica internă a țării.
Nu mai este un secret: campania noastră europarlamentară a suscitat și suscită mult interes. În toată lumea și asta datorită vouă! Vă mulțumim! Mergem împreună înainte!
Vă mulțumim foarte mult pentru invitațiile zilnice pe care ni le faceți să organizăm evenimente de campanie în orașele dvs. Suntem onorați. Intenționăm să dăm curs tuturor invitațiilor în măsura în care programul ne va permite.
V-am auzit clar și bine: vom face campanie nu doar în orașele „mari” ale României. Promitem că vom veni și în Valea Jiului, unde avem mulți susținători. Intenționăm și avem pe listă și orașele nu tocmai „mari” ale României și lucrăm să organizăm evenimente de campanie la Focșani, Bârlad, Zalău, Dej, Beiuș, Târgoviște, Aiud etc.
Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu românii din Italia, Sâmbătă 27 și Duminică 28 aprilie
Vă mulțumesc pentru invitație și sunt onorat să îi dau curs. Pe 27 aprilie (Sâmbătă) voi fi la Torino. Cei interesați să primească informații adiționale privind întrevederile programate acolo sunt rugați să ne contacteze la telefonul +40784 561 499.
Duminică dimineață, 28 aprilie, voi fi la Udine, iar după-amiază la Roma. Pentru detalii și informații vă rog să-l contactați pe Daniel Firiza la 39 373 340 1415.
Vă mulțumesc pentru fidelitatea cu care m-ați sprijinit până acum în misionarea spațiul public. Nu singuri, ci împreună. Vă încurajez să continuăm să o facem. Doar așa putem schimba lucrurile. Chemarea oamenilor de buna credință nu este retragerea din spațiul public, nici ridicarea unui zid de despărțire între noi și lumea seculară de dragul de a evita un conflict. Dimpotrivă, chemarea lor este sa urmărească binele cetății și să influențeze spațiului public.
Astăzi sunt Floriile în România! În fiecare an la Florii îmi amintesc de părinții mei care mi-au dat viață, dar în mod special de mama mea, pe care o chema Florica, asemenea sărbătorii Floriilor. O femeie simplă, născută și crescută pe plaiurile Bihorului. Dar o femeie temătoare de Dumnezeu, cu respect față de părinții ei și care își iubea familia.
Folosesc această oportunitate să salut cu afecțiune creștină toate femeile din România care poartă numele de Florica sau Floarea, dar și pe bărbații României care poartă numele similar de Florea. Vă doresc tuturor multă sănătate și prosperitate.
Este, în plus, și un prilej să ne gândim la părinții noștri și să-i cinstim pentru tot ce au făcut ei pentru noi.
Europa are nevoie de un miracol – miracolul Învierii!
Milioane de occidentali, la fel ca o mulțime de români din România și Diaspora, sărbătoresc Învierea Mântuitorului Duminica aceasta! Le spun tuturor: Hristos a Înviat!
Vestea și mai bună este că Învierea pe care mulți o sărbătoresc în această Duminică prin credință poate învia și continentul nostru care nevoie vindecare și de renaștere morală.
Nu o afirm doar eu, ci și studiile sociologice. Acum o săptămâna am scris despre o serie de studii recente care demonstrau avantajele pentru sănătate, trup și suflet ale participării la slujbe religioase. Acum câteva zile mi-a intrat în poșta electronică un studiu similar, dar care se focalizează în întregime pe Europa.
Săptămâna aceasta, pe 16 aprilie, s-au împlinit trei ani de la protestele globale care au avut loc în toată lumea împotriva Barnevernetului norvegian pentru reîntregirea familiei Bodnariu. Romanii de pe tot globul și-au unit forțele pentru un scop nobil: protejarea familiei naturale.
La doar șase săptămâni după aceea, copiii familiei au fost dați înapoi părinților. Victoria s-a datorat implicării și dedicării a zeci și sute de mii de români din toată lumea, a unității dintre noi, a credinței și perseverenței. Este bine să ne amintim din nou de această victorie fără precedent, având convingerea că aceste calități care au condus la eliberarea copiilor ne vor putea da din nou izbândă și în alegerile din mai.
Pentru mine, candidatura la europarlamentare este, într-un sens, o continuare a proiectului Bodnariu și o expresie a dedicării mele față de valorile inestimabile ale familiei, drepturilor