3.5 milioane de voturi: nu le dați partidelor politice

3.5 milioane de voturi: nu le dați partidelor politice

 

În octombrie 2018, 3.5 milioane dintre cei mai onești și de bun simț cetățeni ai României au votat pentru căsătoria și familia tradițională. După cum bine știți, și eu am fost unul dintre voi, bătând România în lung și în lat, mobilizând oamenii și distribuind peste 1 milion de fluturași.

Partidele politice din România ne-au ignorant, iar unele dintre ele au atacat democrația română boicotând referendumul, cerându-ne să nu mergem la vot. Au lansat dezinformări, manipulări despre referendum, iar astăzi ne cer voturile pentru 26 mai, ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Nu putem, de buna credință, să fim nepăsători în fața acestei crime împotriva democrației.

Ca atare, în calitatea mea de fondator al Alianței Familiilor din România, inițiator al primului referendum pentru modificarea Constituției în 2006, co-inițiator al Coaliției pentru Familie și susținător ardent al referendumului din 2018, îi rog pe toți cei 3.5 milioane de români să se prezinte la vot pe 26 mai, dar să nu voteze partidele politice.

Este timpul să nu mai facem jocurile partidelor politice! Am rămas singura opțiune viabilă în acest vacarm al alegerilor europarlamentare care afirmă și promovează importanța familiei tradiționale pentru societate, o temă pe care o voi promova în Parlamentul European.

Vă rog, deci, în mod respectuos, să votați pentru această alternativă, ca astfel să continuăm demersurile pe care seculariștii le-au blocat în octombrie 2018.

Votați Peter Costea, votați poziția 16.