De mai mulți ani călătoresc prin diaspora română din Europa. Una dintre preocupările lor majore este lipsa acută de locașuri de închinare pentru zecile de mii de români care muncesc și trăiesc în Europa occidentală și care își doresc un loc de închinare care să le aparțină.
Din nefericire, pentru ei, obținerea autorizațiilor pentru construcția de biserici, renovarea sau transformarea unor clădiri în biserici este un proces foarte anevoios și aproape imposibil de realizat.
Category Archives: Stiri campanie
Către prietenii mei aromâni Mulțumesc prietenilor mei aromâni care mă contactează ocazional exprimându-și problemele cu care se confruntă. Situația lor din Balcani m-a preocupat de dinainte de 2005, când am vizitat câteva comunități aromâne din Albania și unde chiar am sprijinit asociația aromânilor din Tirana, pe care am vizitat-o. Politica de diluare a identității[…]
Apropriindu-ne de finalul campaniei electorale voi puncta cât mai concis agenda valorilor pe care o voi promova în Parlamentul European și semnificația fiecărui subiect. Astăzi încep cu Libertatea Religioasă.
Libertatea Religioasă – ce înseamnă ea și care sunt aspectele ei esențiale?
Unul dintre susținătorii noștri ne-a atenționat că într-un recent sondaj de opinie privind europarlamentarele candidatura mea nu a fost menționată.
Am fost curios să aflu despre ce este vorba, am examinat sondajul de opinie și am observat câteva detalii suspecte. În primul rând, sondajul ia în discuție doar 14 din cele 16 poziții de pe buletinul de vot – eu nu am fost inclus.
În aceste zile intense de campanie electorală, oamenii de bună credință se întreabă cu cine să voteze. Este o întrebare legitimă.
Știați, însă, că Biblia este foarte specifică privind calitățile pe care trebuie să le căutăm în candidați pentru a-i vota? Acestea sunt enumerate în capitolul 18 din cartea Ieșirea (Exod), când a fost format primul parlament cunoscut istoriei.
Acum, când ne apropiem tot mai repede de 26 mai, e important să punctăm din nou câteva aspecte majore care ne diferențiază de ceilalți candidați. Am studiat în detaliu profilele candidaților, în măsura în care ele sunt disponibile, și vă putem spune cu certitudine următoarele:
Candidatul pe care îl susțineți, adică eu, este singurul conservator autentic de pe listele electorale, cel puțin pe locurile eligibile.
Sunt un conservator autentic în privința economiei, vieții sociale, în privința apărării, migrației, securizării frontierelor.
Scriu acest material pentru aceia dintre dvs. care nu ați putut urmări dezbaterea radio la care am participat astăzi, 14 mai.
Au fost abordate subiecte delicate și de mare importanță, cu implicații serioase pentru România și Europa. S-a discutat contextul geopolitic din Marea Neagră. Poziția mea este că pentru a-și apăra interesele în regiunea Mării Negre, e nevoie ca România să-și întărească relațiile economice, politice și de securitate cu Statele Unite, singura putere mondială actuală.
Acum câteva ore am încheiat a doua dezbatere radio la care am participat. Unul dintre subiecte a fost soarta românilor din afara granițelor României. Ca și la dezbaterea televizată, când macheta avionului colegului de dezbatere s-a prăbușit, fiindcă nu avea nimic concret de prezentat, adică nici o realizare concretă, colegii de la dezbaterea radio au spus multe despre ce ar dori să facă pentru românii din afara granițelor.
Vă rog să mă votați. În urmă cu câteva săptămâni v-am informat că primăria din Arad nu mi-a permis amplasarea unui cort de campanie în Arad și nici până astăzi nu mi-a comunicat motivul oficial pentru refuzul amplasării. Intenționam să amplasez cortul în fața primăriei.
În consecință, vă contactez prin intermediul mediei sociale să vă cer votul. Am locuit în Arad pentru mulți ani și vă cunosc îndeaproape valorile creștine și morale pe care le îmbrățișați. Sunt valori pe care și eu le îmbrățișez. Nici un partid politic nu va promova valorile voastre în Parlamentul European, nu au făcut-o în trecut și nu o vor face niciodată. Ele vă cer voturile din vanitate și dintr-un spirit de competitivitate infantilă.
În ultimele zile am primit multe mesaje din partea dvs. în care vă exprimați îngrijorarea față de dezinformarea care bântuie pe internet privind candidatura mea, în special mitul că dacă nu ating pragul electoral de 3% voturile date mie vor fi redistribuite. Ne-ați exprimat și îngrijorarea că anumite partide politice distribuie această dezinformare pe internet în mod intenționat.
Vă reamintim să fiți atenți la dezinformatorii și dezinformările care anticipăm că vor apărea tot mai des în ultimele două săptămâni de campanie. Datorită vouă, campania mea se extinde cu fiecare oră și întrunire cetățenească, iar partidele politice sunt îngrijorate. Doar ieri, 12 mai, am avut șase întâlniri cu cetățenii din Suceava și din împrejurimi.