Nu cred că există cetățean român pe planetă care să nu fi auzit și apoi să nu fi fost șocat de decizia infamă din 6 decembrie prin care CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. La fel, nu cred că vreunul dintre cei șocați și-au revenit din șoc.
Primul șoc a fost Șocul Șosoacă, iar al doilea șoc e Șocul Georgescu. E vorba de principii, nu de preferințe politice. Constituția am adoptat-o noi, cetățenii, tocmai pentru că ea conține principii (și nu preferințe) cu care toți am agreat. Unul dintre aceste principii este democrația.
Bătând drumurile României în ultimele câteva zile am fost surprins de numărul mare de cetățeni pe care i-am întâlnit și care și-au exprimat șocul privind anularea democrației (am scris corect, anularea democrației) în România, chiar dacă interlocutorii mei votaseră cu candidații care nu au intrat în cursa finală. Erau toți foarte îngrijorați că de fapt se încearcă abrogarea democrației și a vocii poporului în România tocmai de către gardianul Constituției, CCR.
În timp ce aveam aceste discuții mi-a venit în minte un detaliu din interesanta carte a lui Alan Philps, The Red Hotel / Hotelul Roșu (2023). Cartea descrie în 428 de pagini complicitatea jurnaliștilor occidentali și a marilor cotidiene (de la New York Times în SUA la Telegraph în Marea Britanie) la crimele lui Stalin prin tăcere. Nici jurnaliștii, nici ziarele nu informau publicul occidental privind aspectele negative din Uniunea Sovietică de teamă să nu fie expulzați. Un post de jurnalist la Moscova era, la vremea ceea, cel mai de invidiat post.
Una dintre ororile lui Stalin au fost ceea ce în limba engleză se numește „show trials / procese judecătorești politice”. În 1936, Stalin a adoptat Constituția stalinistă pe care a numit-o „cea mai democrată constituție din lume”. Constituția implica și Tribunalul Suprem Sovietic, care a devenit un braț politic al Uniunii Sovietice. Rolul lui era, printre altele, să țină procesele celor acuzați de crime politice și să-i găsească vinovați de înaltă trădare la adresa sistemului sovietic. Iar restul urma la câteva ore după aceea, când un glonte era pus în ceafa celor „găsiți vinovați”.
Unul dintre cei mai faimoși călăi ai lui Stalin, direct implicat în procesul constituțional politic, a fost Vassily Ulrich. Vreme de 22 de ani, între 1926 și 1948, Ulrich a deținut funcția de Judecător la Tribunalul Suprem al Uniunii Sovietice, fiind Chairman of the Military Collegium of the Supreme Court / Șeful Colegiului Militar al Tribunalului Suprem al Uniunii Sovietice. Conform arhivelor Rusiei, în doar doi ani (1936-1938), Ulrich a semnat sentințele de moarte a 31.456 de victime inocente, toate acuzate de crime politice. Printre victimele lui au fost Buharin (comunistul inteligent a cărui personalitate carismatică era o amenințare pentru Stalin) și Isaac Babel, scriitor.
După semnarea sentinței, condamnații erau duși imediat la subsolul Colegiului Militar de pe Strada Nikolskaya 23, unde erau împușcați, iar apoi trupurile le erau incinerate. Ulrich locuia în Hotelul Roșu, la doar 10 minute de locul unde își avea biroul și unde condamnații erau împușcați. Actele de acuzare erau scrise de oamenii lui Stalin și de către Politburo (conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice), iar Ulrich îi găsea pe toți vinovați, îi condamna la moarte și semna sentința.
Lucru curios, Ulrich nu avea studii juridice. A murit în mai 1951, la 62 se ani, de o moarte pașnică. Aceste detalii sordide privind transformarea Tribunalului Suprem al URSS Într-o unealtă politică a lui Stalin se află la paginile 330-335 ale cărții. Iar aici vă ofer obituarul făcut de New York Times privind monstrul care a fost Ulrich: https://www.nytimes.com/1951/05/11/archives/gen-vasily-ulrich-jurist-for-purge-russian-leader-who-presided-over.html
Am convingerea că o metamorfoză similară s-a produs și în România, în ultimele 2 săptămâni. CCR ne-a șocat dovedind, indirect, că este o unealtă politică a sistemului politic corupt al României. Am citit cu atenție documentele „desecretizate” de dl Iohannis și nu pot decât să rămân nedumerit, la fel ca majoritatea covârșitoare a cetățenilor României, de actul neconstituțional, ultra vires, și nesăbuit al CCR. Pentru a-și păstra nițică credibilitate în fața națiunii, CCR ar trebui să-și dea demisia și sa ne lase să reclădim România și democrația română cu oameni integri.