Totul e verde astăzi, de la culoarea ierbii la culorile politicii, a economiei, a științei, a viitorului. Practic nimeni în viață astăzi nu scapă de sub teroarea verde. Verdele e deja înrădăcinat în noi, inserat adânc în psihicul nostru, parte din vocabularul nostru uzual și zilnic. Nu te poți ascunde în niciun colț al lumii de câtă „verdeață” se promovează astăzi peste tot.
„Verdele” a devenit noua frontieră a totalitarismului mondial. Gândim identic, vorbim identic, suntem animați de idealuri identice, urmărim scopuri identice. Toate „verzi”. Gândim „verde”, vorbim „verde”, urmărim scopuri identice „verzi”. Vocabularul nostru „înverzește” de la zi la zi.
UE e vârful de lance al ideologiei verzi și a totalitarismului verde. Fie că e vorba despre „the New Green Deal” ori despre „green energy / energia verde”, sau „green jobs / locuri de muncă verzi”, UE forțează lumea înspre realizarea acestor obiective. Pedepsește țările care se opun. În măsura în care poate. Căci China încă mai consumă cărbune cu nesaț, Rusia combustibilul fosil, iar țările în curs de dezvoltare la fel. Lumea e divizată de un „perete verde”.
Ce trebuie să știm în acest context, însă, este că „verdele” a devenit o dictatură. Tot mai frecvente sunt articolele din reviste de specialitate care atenționează privind subiectul. Clima, spun ei, nu poate fi reglementată, nici atmosfera transformată în termostat pe care îl putem regla după voie pentru a seta temperatura cum ne place, fără existența unui mecanism mondial de constrângere și de pedepsire a dizidenților.
Democrația clasică, spun ei, este incapabilă de a „salva” clima și de a transforma lumea după chipul și asemănarea „verzilor”.
Cele opt ( 8 ) deziderate verzi nu se pot realiza de la sine ori prin politici naționale. Ele sunt cele bine cunoscute: ( 1 ) revalorificare; ( 2 ) reconceptualizare; ( 3 ) restructurare; ( 4 ) relocalizare; ( 5 ) redistribuire; ( 6 ) reducere; ( 7 ) reutilizare; și ( 8 ) reciclare.
Intelectualilor care încă le pasă de libertate și democrație le este teamă că avem în față doar două alternative: (1) teroarea verde (fie de stânga, fie de dreapta); ori (2) democrația verde. E îndoielnic că cea din urmă poate fi realizată.
Este numită „ecodemocrație”. Ea propune eliminarea sistemului clasic de democrație fondat pe (1) partide politice; (2) alegeri; (3) one man – one vote / un vot de persoană – și înlocuirea lui cu o democrație în care sunt reprezentați nu cetățenii, ci grupurile organizate din societate.
Dictatura verde este deja în mințile celor care stăpânesc peste noi. Propun să ne opunem unui astfel mod de gândire. E un mod de gândire periculos pentru libertate și democrație, dar folositor celor care au de câștigat din asta: marile corporații globale care reciclează banii, creând și recreând proiecte economice globale care se înlocuiesc reciproc din generație în generație.
Pe marginea subiectului de astăzi vă propun lecturarea articolului Écofascisme ou écodémocratie: https://www.monde-diplomatique.fr/2005/11/LATOUCHE/12900