Ceva ireal se petrece sub ochii noștri în aceste zile: legalizarea și întărirea dreptului la a ucide copiii nenăscuți prin avort sunt atenția și prioritatea politicienilor. Alianța parlamentară din Germania s-a prăbușit, dar înainte de alegeri Sholz vrea o lege care explicit sa recunoască în Germania dreptul la pruncucidere. [Link: https://agendaeurope.wordpress.com/2024/11/23/germany-murder-of-unborn-children-soon-to-be-rightful/]
Până acum avortul nu era legalizat prin lege în Germania, doar depenalizat, ața cum de fapt e situația și în România.
În vară, Franța a pus avortul în constituție, ia Lasconi vrea același lucru în România. Legalizarea avortului are consecințe multiple, nu doar pentru inocenții copii care sunt uciși, ci și pentru noi, adulții.
Libertățile noastre suferă dacă ne opunem avortului. În Franța, de exemplu, o stație TV a fost recent amendată cu 100.000 de euro deoarece pe parcursul unei emisiuni s-a afirmat ca motivul principal al deceselor la nivel global este avortul. [Link: https://europeanconservative.com/articles/news/french-tv-channel-fined-for-calling-abortion-the-worlds-leading-cause-of-death
De fapt, așa este. Statisticile ONU spun asta. Nu este o invenție ori o conspirație. Cum adică să fii amendat, mai ales cu o sumă mare, pentru că spui adevărul? Avortul este ucidere, o crimă. Dar acum că această crimă este protejata de constituție, opiniile contrare sunt penalizate.
Dincolo de Ocean, însă, dl Trump l-a delegat pe Musk și Ramaswamy să emita un studiu pentru eficientizarea cheltuielilor publice și eliminarea cheltuielilor inutile. Printre altele, cei doi au sugerat eliminarea asistenței din fondurile publice a clinicilor care prestează servicii de avort. O decizie înțeleaptă. [Link: https://washingtonstand.com/commentary/prolife-leaders-praise-beautiful-plan-for-doge-to-defund-planned-parenthood]
România are nevoie de clinici pro-viață, nu de clinici ale morții. Iar Europa își poate lua deja adio de la viitor. Un număr tot mai mic de europeni vor trăi să vadă viitorul acestui continent, în timp ce un număr tot mai mare de neeuropeni care locuiesc deja în Europa ori vor veni în Europa, vor vedea cu ochii lor stingerea treptată și trecerea în neant a ceea ce a fost, odată, Europa și civilizația europeană.
Îndrăgostirea de avort înseamnă îndrăgostirea de moarte.