Le întoarce Trump spatele creștinilor?

Nu ne-am fi gândit acum un an că în vara lui 2024 am pune această întrebare. Împrejurările însă ne fac să o facem. Miza valorilor e extrem de ridicată în competiția prezidențială din America anului 2024 și e bine să fim informați.

Alte întrebări similare pe care le văd discutate în mass-media de dincolo de Ocean este dacă Partidul Republican mai este un partid conservator. Sau dacă își mai menține pozițiile tradiționale pro-viață și pro-familie. Unii chiar întreabă dacă creștinii mai au vreun rol de jucat sau relevant în disputele electorale americane.

Din nefericire, există indicii obiective care îngăduie concluzia că Trump pare să abandoneze valorile și interesele comunității creștine. Pe perioada Convenției Republicane din iulie, „the Republican Party practically reinvented itself / practic vorbind Partidul Republican s-a reinventat”, afirmă cu amărăciune, de exemplu, Tony Perkins, Președintele Family Research Council. FRC este un think tank creștin din Washington și un lobby puternic care reprezintă creștinii conservatori din America.

Printre altele, noua Platformă Republicană nu mai face referință la Dumnezeu ca dădător al drepturilor civile, nu își mai exprimă opoziția față de avort, nu mai definește căsătoria ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie, și nici nu mai urmărește protejarea dreptului de a purta arme.

Noua platformă a fost adoptată cu un vot de 84-18. Liderii creștinii care au participat la Convenția Republicană au numit noua platformă „a travesty / o mascaradă”.

Ce am scris pare într-adevăr ireal. Așa li s-a părut și liderilor creștini care au participat la convenție. Pe lângă asta, însă, au mai fost și alte incidente care denotă posibilul apus al influenței creștinilor în politica americana și mai ales în cea republicană. Au vorbit reprezentanți ai mai multor confesiuni religioase din America, printre ele și o femeie din partea Comunității Sikh din California care, la finalul discursului ei a rostit „a Sikh prayer / o rugăciune Sikh”.

Iar discursul lui JD Vance, desemnat de Trump ca vice-președinte, a menționat că de acum înainte platforma Partidului Republican va fi desemnată de cei care câștigă bătăliile valorice din interiorul partidului, de „ideile cele mai bune”. („From now on we will stress a competition of ideas, and the best idea will move forward”), ceea ce dă de înțeles că principiile în sine au devenit irelevante.

Scriam ieri cuvintele lui Tony Blair, fost Premier al Marii Britanii, creștin practicant, „Puterea politică fără principii e deșartă, dar principiile fără putere politică sunt zadarnice”. („Power without principle is barren, and principle without power is futile”). Aceste cuvinte se potrivesc perfect Partidului Republican, dar și creștinilor.

Se pare că Partidul Republican al dlui Trump a ajuns la acest punct de turnură, dorește puterea politică dar fără principii. Iar dilema pentru creștini este că principiile sunt zadarnice dacă nu au în spatele lor puterea politică ce le poate propulsa.